Nu mai am despre ce să scriu; dacă am avut vreodată despre ce să scriu, acum s-a evaporat... s-a dus... nu mai e... whoosh! all gone.
Nu mai am despre ce să scriu.
Nu mai am despre ce să scriu.
Nu mai am despre ce să scriu.
Bine, poate că aş avea dar trăiesc cu speranţa că dacă mă prefac că nu-l văd şi că nu îmi pîlpîie agasant pe creier şi retină( la fel ca luminiţele astea enervante ) şi că nici nu il mai simt şi nu-mi amintesc de el, poate o să mă lase-n pace şi o să plece.
Dar îmi amintesc până şi de la lucrurile care nu au nici cea mai mică tangenţă cu el, mintea bolnavă face nişte conexiuni ciudate, complicate şi fără sens.
Şi atunci când în sfarşit reusesc să nu mă mai gândesc la el, ceva din exterior vine şi mă izbeşte barbar de perete şi mi-l bagă pe gât(vorba vine).
Oricum, azi nu mă gândesc.
Azi nu mă gândesc.
Azi nu mă gândesc.
Să mă chinuie şarpele ăsta din stomac mâine cât o vrea, dar măcar azi vreau să inot în uitare.
Mă enervează că am început să scriu atât de sec şi fără niciun dumnezeu.
Mi-aduci aminte de mine. Vreau să scriu, am idei briliante. Îmi fac blog şi.. spuf! nici o idee. Seacă. Mai seacă decât orice vin. Iar când văd acel EL specific, chiar că rămân ca idioata cu ochii la lumânarea roşie şi parfumată de pe birou şi-mi zic: ce dracu' am păţit?
RăspundețiȘtergere