17.

să te pierd în noapte.
să te pierzi în noapte.

să rătăcesc pe drum.
să rătăceşti prin mine.

să mint cu neruşinare.
să (mă) minţi cu neruşinare...

să răcim stând pe jos în timp ce te
joci în părul meu.

trip după trip după trip.
tip după tip după tip.
dar tu tot acolo eşti.

merg până simt cum mi se duce pielea de pe tălpi şi-apoi
mai merg iar.
mergeam... merg spre tine.
eşti dincolo de calea ferată şi mereu vine câte-un tren şi ne
desparte.

nu mai ai timp.
am tot timpul din lume. ia-l.
n-am nevoie.


n-are a face. nimic nu se leagă.
dar ce mai contează când îţi deschizi buzele pentru-ale mele?

nici ţigara aia din mâna ta nu te mai recunoaşte.
fuge de tine ca de moarte.
începi şi termini ţigară după ţigară.
şi toate fug.

frigul se prinde cel mai bine de tine.
tocmai pentru că-l urăşti.
frigul te face urât iar tu ştii să îţi porţi ura cu mândrie.

vara semeni cu un leu. muşti din plăcerea ce zboară în aer
cu atăta desfătare iar pielea ta, dependentă de ploaia ce
te stropeşte cu putere şi de iarbă, prinde o alură şi
o căldură cum greu îţi poţi închipui.
vara îmi eşti irezistibil... mai mult ca de-obicei.

îmi reciţi poezii şi
mă faci să uit de mine... şi te uiţi din când în când, pe sub pleoape,
să vezi dacă-mi închid ochii... dacă-mi muşc buzele... dacă
îmi afund capul în pernă şi strâng cearşaful.




îmi place să te ascult când nu spui nimic şi ştiu că nu ştiu
niciodată când să tac sau ce şi cum şi când să spun ceva iar
când uiţi să-mi vorbeşti
întrebarea ta mută îmi sfârtecă sufletul.

haotic. haotică.
Tot în jurul meu e haos.

scoate-mă din starea asta.



să-mi fie dor de tine.
să-ţi fie dor de ea...




Un ecou ce se estompează uşor pe sala asta goală.
Tu!!!
Tu!
Tu
tu
tu...
t u
t.. u..
t....uu
t.....
......u


regretele plâng iar.

16.

Până şi patul, treptele şi zidurile astea prăfuite îşi mai aduc aminte de noi.

De fapt, tot blestematul ăsta de oraş e îmbâcsit de noi; ne-am iubit cu atâta forţă, atât de mult şi atât de lacom încât am culminat printr-o explozie ce ne-a aruncat iubirea prin tot acest labirint: în scările şi străzile lui prăfuite, în pub'urile şi parcurile lui... iar eu alerg ca o nebună să o adun. Mă străduiesc să refac un puzzle ale cărui piese s-au pierdut de mult...

Toţi îşi aduc aminte de noi.





Mai puţin tu.

15.

Am încetat să te mai caut dar asta nu înseamnă că–ai plecat din gândul meu.
Am încetat să te mai privesc dar asta nu înseamnă că ţi-am şters imaginea din ochii mei.
Am încetat să mai zbor dar asta nu înseamnă ca nu mai privesc spre cer.
Am încetat să-ţi mai vorbesc dar asta nu înseamnă că nu aş avea ce să-ţi spun.
Am încetat să te mai simt dar asta nu înseamnă că ţi-am şters amprentele impregnate-n pilea mea.
Am încetat să te mai vreau dar asta nu înseamnă că trupul meu nu mai tânjeşte după tine.
Am încetat să mai plâng dar asta nu înseamnă că vântul nu îmi mai fură câte-o lacrimă.
Am încetat să-mi şterg din minte după-amiezile alea în care uitam de noi în ochii ceiluilalt dar asta nu înseamnă că m-am oprit din dorinţă.
Am încetat să te înlocuiesc dar, totuşi, te văd în toţi şi nu te am în niciunul.
Am încetat să mai dorm dar asta nu înseamnă că m-am oprit din visare.
Am încetat să-mi amintesc dar asta nu înseamnă că nu aş apăsa oricând “repeat”.
Am încetat să mă mai gândesc la tine şi la mine dar asta nu înseamnă că nu mi-e dor de n o i.



Am încetat…
…să mă mai gandesc
l a . t i n e
Dar asta nu înseamnă…
…că nu t e . v r e a u . î n a p o i.

14.

De unde atâta durere? Vreau să uit de mine, de viaţă, de şerpii din stomac şi demonii din mintea mea. Pereţii ăstia îşi bat joc de mine şi nimic nu mai e la fel. E un cutremur permanent în mine ce mă izbeşte şi mă răneşte şi mă doboară la toate nivelurile posibile. Sunt prizonieră în închisoarea asta din mine de atâta timp că mi-am pierdut simţul realităţii... cum miroase şi cum se simte realitatea... La dracu'! E mult prea mult pentru umerii ăştia, şi aşa zgâriaţi şi plini de vânătăi...
Văzusem o dată, undeva, că pierderea oricărei speranţe înseamnă libertate. Acestea fiind spuse, mă declar, în mod direct, total şi iremediabil liberă.


Nu mă plâng. Nu mă plâng. Nu plâng... sau poate, da. Câcat, nu trebuia să fie aşa! Nu mă aşteptam să fie uşor dar, băga-mi-aş, parcă aş fi într-un film de câcat, cu buget redus, regizat de un maniac, redus-mintal, fără simţul măsurii.
Sunt procrisa societăţii*ete-fleoşc*. O societate bolnavă, bătrână şi fără demnitate, cu legile porcilor şi condusă de porci(aceiaşi); o societate în care încă tre' să te mai încadrezi în anumite grafice pentru a fi "acceptat"(=să-i pupi în cur şi eventual, vor lăsa să cadă un oscior şi pentru tine) şi a nu fi etichetat ca un recalcitrant ce nu vrea să accepte lucrurile astea din mândrie, făcând pe teribilistul doar că să iasa în evidentă, provenind, probabil, dintr-o familie dezorganizată şi dornic de atenţie. Ce plm înseamnă "familie organizată"? Alea din reclamele de la televizor?! Adică să am o familie de carton?!! Merci dar nu, merci. Mă enervează de mor profilele astea psihologice care cică se potrivesc majorităţii.
Anyway, am deviat. Măcar de o chestie mă bucur: prefer să fiu o renegată, o progenitură eşuată, greşeala societăţii decât un pupincurist, ce se încadrează perfect în graficele şi în profilele lor şi care este o mândrie pentru societatea noastră înfloritoare(nu e a noastră, e a lor, dar lăsând asta la o parte).


Stau pe blocul ăsta, care mi-a devenit martor, şi mă uit la furnicuţele alea grăbite de jos cum se izbesc unele în altele(crezându-se importante datorită noii lor cravate sau noii lor servietei din piele, cu mâner rigid, cu finisare deosebită şi design clasic, în care şi-au îndesat, îngâmfaţi, toate visele şi toată mândria, abia aşteptând să le vândă mai-marilor, ce se vor şterge la fund şi cu ele şi cu servieta lor şi cu cravata lor oribilă), crezând că au obţinut totul în viaţă; furnicuţele astea care îşi fac traseul după nişte coordonate deja stabilite, furnicile astea cărora le este frică să iasă din muşuroi şi se mulţumesc cu realitatea îndoctrinată cu care, mai mult ca sigur, deja s-au obişnuit.


Eu sunt furnicuţa ce s-a răzvrătit şi a ieşit din standardele bine fixate. Sunt indicele de eroare.



Cum credeam că o să fie? Că o să primesc jertfe şi o să mi se aducă flori la picioare?!
Eu am ales asta.
Eu am ales să fiu aşa...

Atunci de ce naiba mă plâng?

13.

" Mă simt ca o prostituată într-o lume fără trotuare. "

E. Cioran

12.

Ai avut vreodată senzaţia de siguranţă-falsă? Să ştii în mod cert că un lucru e acolo şi nicăieri altundeva dar să descoperi cu stupoare că te-ai înşelat regretabil?!... Sentimentul acela brusc de vid interior, ca şi cum în cutia ta toracică se formează subit o gaură neagră ce absoarbe tot ce-ai acumulat până atunci şi orice stimul din afară? Ca şi cum toată siguranţa aceia se transformă într-o frică incontrolabilă, într-o panică ce îţi devorează încet şi dureros măduva oaselor? Când nu mai ştii ce să faci sau cum şi în ce direcţie să apuci... Ai toate posibilităţile şi toate răspunsurile în mintea ta, ce fermentează acum ca un butoi plin cu must, dar nu poţi descifra nici măcar una. Nu poţi să focalizezi pe ceva anume, privirea ta umblă ca o nălucă din colţ în colţ, căutând ceva cunoscut asupra căruia să se oprească însă atenţia ta nu se mai poate opri asupra unui singur lucru. Vrei să ieşi cât mai repede din rahatul ăsta, dar cu cât stai mai mult nemişcat, cu atât te afunzi mai tare(desigur, tu nu ştii asta).
Creierul trimite ca un maniac semnale... influxuri... impulsuri... imbolduri... dar corpul tău nu reacţionează în niciun fel, părând a fi oarecum detaşat de el... Acum, pe lângă panica ce-ţi aleargă prin vene şi ţi se scurge repede şi rece de pe frunte, se alătură şi un tremurat deplorabil. Omule, încearcă să te aduni, la naiba! Doar pentru că ai ochii bulbucaţi şi injectaţi, asta nu înseamnă că vezi lucrurile mai bine!

Când iţi revii, în final, te simţi ca şi cum nu ţi-ai fi folosit corpul de ani întregi dar, paradoxal, foarte obosit în timp ce îţi este inoculată o amorţeală grea ce te acaparează, pe lângă urechile ce-ţi ţiuie enervant de strident şi ochii ce şi-au format deja coaja de lacrimi. Te uiţi uimit în jur, adunându-te, şi nu-ţi vine să crezi că au trecut doar vreo 2 secunde... Dar treci repede peste, prefăcându-te că nu s-a întamplat nimic, ştergând aproape automat şi instantaneu acest "episod".


Sentimentul ăsta de nesiguranţă.... e fix ca atunci când ştii sigur că mai e o treaptă, păşeşti încrezător şi calci in gol. Ia aprehensiunea momentului respectiv, multiplic-o, dezvolt-o, analizeaz-o de 1000 de ori... Normal că nu ai fi nici pe-aproape dar cred(nu garantez)că ai avea o mult prea vagă şi subţire idee despre ce vorbesc.
Cam aşa mă simt de fiecare dată când îl văd sau când îmi dă dreptul la replică.
Ştiu,ştiu... E stupid. Patetic. Penibil... numai bun de aruncat la lei... but, hei, what can you do?




*personal note* e ca un fel de propiul meu sistem de shut-down.. un fel de fire-wall unic împotriva a ceeia ce e dincolo de mine şi de ce nu înţeleg, dincolo de ceea ce mă tem şi evit, dincolo de trăirile şi gândurile mele.




System overloaded.
I think I need a restart.

11.

... it doesn't ... it just doesn't...
it doesn't link up
it doesn't make sense
it doesn't feel right
it's not suppose to feel this way

*quick-brainstorming*
remorse.regret.resigned.annoyed.trembling.light-headed.denial.stupid.depressed. fallen.paranoic*.used.dirty.quiet.insane.panicking.afraid.disgusted.decided.frustrated.lonely.pissed off.wasted.





* paranoia = just another word for ignorance