12.

Ai avut vreodată senzaţia de siguranţă-falsă? Să ştii în mod cert că un lucru e acolo şi nicăieri altundeva dar să descoperi cu stupoare că te-ai înşelat regretabil?!... Sentimentul acela brusc de vid interior, ca şi cum în cutia ta toracică se formează subit o gaură neagră ce absoarbe tot ce-ai acumulat până atunci şi orice stimul din afară? Ca şi cum toată siguranţa aceia se transformă într-o frică incontrolabilă, într-o panică ce îţi devorează încet şi dureros măduva oaselor? Când nu mai ştii ce să faci sau cum şi în ce direcţie să apuci... Ai toate posibilităţile şi toate răspunsurile în mintea ta, ce fermentează acum ca un butoi plin cu must, dar nu poţi descifra nici măcar una. Nu poţi să focalizezi pe ceva anume, privirea ta umblă ca o nălucă din colţ în colţ, căutând ceva cunoscut asupra căruia să se oprească însă atenţia ta nu se mai poate opri asupra unui singur lucru. Vrei să ieşi cât mai repede din rahatul ăsta, dar cu cât stai mai mult nemişcat, cu atât te afunzi mai tare(desigur, tu nu ştii asta).
Creierul trimite ca un maniac semnale... influxuri... impulsuri... imbolduri... dar corpul tău nu reacţionează în niciun fel, părând a fi oarecum detaşat de el... Acum, pe lângă panica ce-ţi aleargă prin vene şi ţi se scurge repede şi rece de pe frunte, se alătură şi un tremurat deplorabil. Omule, încearcă să te aduni, la naiba! Doar pentru că ai ochii bulbucaţi şi injectaţi, asta nu înseamnă că vezi lucrurile mai bine!

Când iţi revii, în final, te simţi ca şi cum nu ţi-ai fi folosit corpul de ani întregi dar, paradoxal, foarte obosit în timp ce îţi este inoculată o amorţeală grea ce te acaparează, pe lângă urechile ce-ţi ţiuie enervant de strident şi ochii ce şi-au format deja coaja de lacrimi. Te uiţi uimit în jur, adunându-te, şi nu-ţi vine să crezi că au trecut doar vreo 2 secunde... Dar treci repede peste, prefăcându-te că nu s-a întamplat nimic, ştergând aproape automat şi instantaneu acest "episod".


Sentimentul ăsta de nesiguranţă.... e fix ca atunci când ştii sigur că mai e o treaptă, păşeşti încrezător şi calci in gol. Ia aprehensiunea momentului respectiv, multiplic-o, dezvolt-o, analizeaz-o de 1000 de ori... Normal că nu ai fi nici pe-aproape dar cred(nu garantez)că ai avea o mult prea vagă şi subţire idee despre ce vorbesc.
Cam aşa mă simt de fiecare dată când îl văd sau când îmi dă dreptul la replică.
Ştiu,ştiu... E stupid. Patetic. Penibil... numai bun de aruncat la lei... but, hei, what can you do?




*personal note* e ca un fel de propiul meu sistem de shut-down.. un fel de fire-wall unic împotriva a ceeia ce e dincolo de mine şi de ce nu înţeleg, dincolo de ceea ce mă tem şi evit, dincolo de trăirile şi gândurile mele.




System overloaded.
I think I need a restart.